Ruperea vălului

”Când această cunoaștere a venit în lume, a venit în lume tocmai pentru a rupe literalmente acel văl. Pentru a fi în stare să-ți scoți capul prin bolta cerului, să privești la toate acelea și să spui: bine, nu pot face nimic în privința asta, dar pot face ceva pentru mine însumi. Că nu trebuie să trăiesc așa, că nu sunt menit să trăiesc așa. Iar dacă ești prins în Program, ești prins în temeri.

(By Anonymous - Camille Flammarion, L'Atmosphère: Météorologie Populaire (Paris, 1888), pp. 163 & By .Raven - Own work, CC BY-SA 4.0)

Programul nu este modern. Este un Program vechi. Și este înrădăcinat în temeri strategice. Aceste temeri adânci sunt cele care pun în mișcare Programul, pentru că asta este ceea ce pune în mișcare non-sinele. Uită-te la acei centri nedefiniți pe care îi ai în designul tău. Acolo se află toată frica asupra căreia zăbovești în viața ta. Sunt toate temerile fundamentale care determină felul în care lucrează mintea ta și felul în care mintea ta ia decizii. Frica de a nu putea fi ceea ce nu ești. Cât de nebunesc este asta?

Ființele umane sunt atât de înspăimântate pentru că își închipuie că trebuie să fie ceva ce nu sunt, că trebuie să ajungă undeva unde nu au de ce să ajungă. Este o asemenea nebunie. Asta este ceea ce îi mână pe toți înainte. Toți sunt mânați în acest Program de frică - frica de a nu avea sau frica de a pierde. Nu contează. Sunt doar temeri. Această lume este împănată cu temeri. Nu despre asta este vorba cu noi.

Când ne uităm la societățile pe care le-am privit istoric cu dezaprobare, în general vorbind, sunt de obicei acele societăți în care există acest control îngrozitor asupra oamenilor. Trăim într-un Program care controlează planeta prin frică, așa cum face orice regim totalitar. Te controlează prin frică. Așa că ai toate aceste ființe umane alergând de colo-colo și toate sunt înfricoșate. Zgârie pe oricare dintre ele și vei simți mirosul acelei frici. Și este Programul. Și este condiționarea. Și este ignoranța.”

Ra Uru Hu
Words of Wisdom (WoW)

Link