Linia a 4-a și sănătatea
”Există ceva ce trebuie spus despre Linia a 4-a și trebuie spus în contextul sănătății. Evident, Strategia și Autoritatea și PHS (Sistemul Primar de Sănătate) așază temelia unui vehicul foarte sănătos și pun bazele potențialului unei vieți sănătoase, pentru că o viață sănătoasă nu se află în PHS, viața sănătoasă se află de fapt în Nodurile (n.b. nodurile lunare) din Design. Adică în ceea ce se numește exteriorul Designului. Acolo se află viața sănătoasă. Acolo este de fapt trasată viața, acolo este trasat procesul pentru ființă. Abia atunci se deschide posibilitatea de a putea vedea cu adevărat. Și doar din acea vedere poate fi exprimat potențialul conceptualizării autentice, ca o conștiință diferențiată, ajungând în cele din urmă să se manifeste ca Autoritate Exterioară.
Dar vreau să ajung la această chestiune a sănătății și la cât de important este ca ființele de Linia a 4-a să fie conduse spre corectitudine fizică și trecute prin primele etape ale transformării cât de repede este corect, pentru că cei cu 4 sunt purtători. Ești într-o încăpere cu trei sau patru persoane și 4-ul intră în încăpere incubând un fel de răceală obișnuită sau orice altceva: toată lumea se va molipsi. Asta înseamnă să fii o influență. O influență lucrează în multe feluri, dar influența fizică este ceva real.
Din nou, spunând asta, există mereu oameni care aud astfel de afirmații și le transformă în ceva negativ. Este doar unul dintre numeroasele feluri în care 4-ul exteriorizează informația. Lumea omogenizată a 4-urilor este neputincioasă în fața faptului că exteriorizează sănătate proastă. Ei exteriorizează răceli, gripe, toate acele lucruri care pot fi exteriorizate și care sunt contagioase în acest sens. Însă adevărul este că, dacă 4-urile sunt corecte în ceea ce privește ființa lor fizică și dacă sunt aliniate corect cu locul în care ar trebui să fie în această viață, în termenii direcției lor reale în această viață, atunci încep să exteriorizeze bunăstare. Iar asta este ceva foarte interesant. Cu alte cuvinte, încep să aibă exact efectul opus, în sensul că pot exterioriza și îi pot influența pe ceilalți către sănătate.
Așadar, cred că este foarte important, în acest fel, când privim 4-urile, mai ales când ai de-a face cu corpuri de 4 (n.b. design 4), pentru că cel mai rapid mod de a-i influența este să te asiguri cu adevărat că, dacă sunt pregătiți și îi poți trece prin aceste etape, cât de important este acest lucru nu doar pentru ei, ci și pentru faptul că ei sunt temelia conexiunii transpersonale și că 4-urile sănătoase și un stil de viață sănătos vor fi disproporționat de importante pentru bunăstarea comunității din jurul lor.”
Ra Uru Hu
Words of Wisdom (WoW)

