Reflecții

Există un test simplu pentru orice idee îndrăzneață: dacă ajunge la aceeași concluzie pornind din direcții complet opuse, merită ascultată. Gabor Maté, medic canadian cu peste douăzeci și cinci de ani de practică în îngrijiri paleative și medicină de familie, a scris în 2003 o carte care a devenit reper în psihosomatică: „When the Body Says No". Concluzia lui, distilată din mii de istorii clinice, este că bolile cronice - cancerul, scleroza multiplă, scleroza laterală amiotrofică, fibromialgia, artrita reumatoidă, colita ulcerativă - apar adesea la persoane care, ani la rând, au învățat să-și ignore nevoile, să spună „da" când corpul lor spunea „nu".

Întrebarea pe care o explorăm aici nu este dacă unul dintre cele două sisteme „are dreptate”, ci de ce cele două au avut destine sociale atât de diferite. Răspunsul nu este în conținutul învățăturilor lor, la o privire atentă, ambele propun arhetipuri, polarități și o cartografie a personalității, ci în biografii, în paradigmele epistemologice de la care au pornit și în mecanismele de instituționalizare pe care le-au construit (sau nu).