Provocarea evoluției cogniției

”Bineînțeles, aceasta este dilema noastră. Avem posibilitatea de a fi non-sinele, este felul în care suntem făcuți. Aceasta este marea noastră provocare. Provocarea supremă a evoluției cogniției este să ajungem în acel loc în care ne este natural să fim nenaturali. Avem această Minte care apare ca o distorsiune uriașă. Și totuși, face parte din dezvoltarea conștiinței auto-reflectate faptul că trecem printr-o astfel de etapă. Și trăim într-o vreme în care avem instrumentele pentru a ne rupe de asta.

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le predau este analiza transferului Culorii, pentru a putea ajuta pe cineva să înțeleagă că presiunea de a transfera, exercitată asupra Personalității sale, îi este impusă de lumea în care trăiește. Și numai atunci când Mintea este eliberată de luarea deciziilor, numai atunci când Mintea poate începe să se descarce de povara luării deciziilor, se poate deschide către posibilitatea de a vedea, de a cuprinde.

În realitate, nu înțelegem puterea autorității exterioare unice a Minții și felul în care aceasta poate apărea numai prin cogniție. Când te afli în transfer, Personalitatea ta, profilul Personalității tale nu are acces la cogniția de dedesubt, la focusul ei senzorial, la calitatea ei și la darul ei. Iar darurile sunt acolo. Fiecare dintre noi are acest aspect unic care este miezul potențialului nostru cognitiv. Nimic din toate acestea nu ține de a-i oferi Minții ceea ce are nevoie pentru a-și pune viața în ordine sau pentru a o face mai bună sau pentru a-și repara relațiile sau toate absurditățile astea. Asta înseamnă doar a pune iarăși Mintea la treabă conducându-ți viața. Nu, nu despre asta este vorba. Ești aici pentru a fi motivat să vezi ca tu însuți - să vezi.

Numai în acea vedere există posibilitatea ca, în cele din urmă, să poți împărtăși, împuternici, orice limbaj vrei să folosești, să împărtășești acea autoritate exterioară cu celălalt. O, este un lucru foarte frumos de privit; doar de privit. Trebuie să eliberezi Mintea. Faci asta urmându-ți Strategia și Autoritatea. În Strategie și Autoritate începi procesul de reconectare la câmpul conștiinței și la puritatea și frumusețea lui. Aceste motivații nu sunt menite să fie termeni negativi. Le experimentăm ca forțe negative doar în non-sine, iar ele nu sunt așa.

Poți vedea asta în lumea din jurul tău. Poți vedea asta în natură. Este atât de limpede. Există această perfecțiune a esenței-de-a-fi (it-ness) în natură. Îmi place să vorbesc despre esența-de-a-fi. Este ceva ce fiecare ființă unică descoperă; o descoperi tu. Nu o poți descoperi decât ca tine însuți, stând singur, pentru că toate lucrurile fac asta și nu se gândesc la ea. Nu există alegere. Suntem cu toții într-un vast Program. Și adâncimea conștiinței pe acest plan este absolut fantastică. Este atât de profundă. Distorsiunea nu vine din natură. Distorsiunea din câmpul conștiinței vine de la noi.

Nu am nicio iluzie în privința vindecării aspectului uman al câmpului conștiinței, pentru că, până la urmă, acesta este jocul nostru final și nimic nu se rezolvă acolo. Dar asta deschide totodată această minunată oportunitate pentru unii, de a putea trăi dualitatea și unicitatea a ceea ce înseamnă să fim noi. Și, în același timp, de a putea avea un loc complet și împlinit în cadrul întregului, pentru că a fi una cu lumea din jurul tău înseamnă a fi una cu frecvența ei. Există atât de mult ce poate fi primit din lumea din jurul tău atunci când ești corect, atât de mult ce nu poți primi sau experimenta atunci când nu ești corect.

Nu poți în niciun fel elimina transferul Personalității doar dorind acest lucru. Nu poți. Este un proces lung, dificil, care cere dedicare. Începe cu corpul. Începe cu dedicarea față de corp, permițând inteligenței corpului să-ți realinieze geometria, să te miște corect și, prin faptul că dai autoritate Vehiculului tău, să înceapă vindecarea Minții tale. Acesta este doar începutul vindecării Minții. Trebuie să-i dai ceva de făcut. Mintea ta va tot bate câmpii. Deschiderea din tine va fi mereu acolo. Se va sprijini mereu pe Mintea ta ca să te facă să fii ceea ce nu ești. În clipa în care te poți elibera de luarea mentală a deciziilor, poți începe să-ți focalizezi Mintea. Și unul dintre cele mai importante lucruri pe care să-ți focalizezi Mintea este care ar trebui să fie Motivația ta. Este legătura ta cu câmpul conștiinței și cu natura.

Cei dintre noi care avem ocazia să trăim corect ne-am împlinit în sfârșit locul în lanțul natural, nu transcendându-l câtuși de puțin, ci îmbrățișându-l. Putem îmbrățișa în întregime lumea naturală și totuși să manifestăm toate darurile conștiinței noastre auto-reflectate, fără să interferăm cu locul nostru natural. Când funcționezi în acord cu Vehiculul tău, ești ca orice creatură de pe acest plan, perfect aliniat la geometria ta, la potențialul tău, la scopul tău.

Este interesant să împărtășesc asta cu voi. Sunt atât de profund conștient de ea.”

Ra Uru Hu
Words of Wisdom (WoW)

Link