Omul cu 5 nu poate fi citit
”Este una dintre dilemele pe care le au cei cu 5 în relații: nu pot fi citiți. Nu știi ce se petrece în spatele acelui lucru. Nu ai cum. Pur și simplu nu este posibil. Și trebuie să accepți asta, ca 5. Ceea ce derivă din asta este însingurarea mea. Recunosc că singura conștientizare de sine de care am nevoie este a mea. Îmi este limpede de foarte, foarte multă vreme că nu pot fi niciodată altceva decât construcția altcuiva. Este atât de ciudat. Iar eu am, evident, un rol arhetipal de 5. Am beneficiul întregii acestei cunoașteri. Așa că mă uit și văd, Doamne, ce trebuie să însemne asta pentru cei de acolo care poartă lucrul acesta și nu știu, și la ce duce el în distorsiunea care există pe planul omogenizat.
Unul dintre lucrurile care mă îngrijorează la oamenii care cunosc Human Design ține de înțelegerea faptului că Profilurile sunt unul dintre acele lucruri care îți dau o corectitudine socială rar întâlnită. Îți dau acces la ceea ce la medici se numește bedside manner (n.b. felul de a te purta la patul bolnavului). Când știi că cineva este 1/3, de exemplu, știi că, dacă ai o conversație cu el și îi expui ceva, îți va contesta spusele. Știi că așa este el și așa trebuie să fie.
Dacă nu știi lucrul acesta și ești atât de mândru de micul tău orice-o-fi, iar el ți-l contestă, poți ajunge să reacționezi, să te superi, să crezi despre el anumite lucruri care nu sunt adevărate și așa mai departe. Când ai cunoașterea aceasta, totul ține de a-ți da o temelie ca să fii atent la natura lumii, nu doar a ta, ci a lumii și a lumii din jurul tău și a ființelor din jurul tău. Și ca să îți dea o ocazie extraordinară de a putea comunica cu oamenii într-un mod foarte limpede, ceea ce înseamnă să scapi de iluziile despre ceea ce crezi tu că ar trebui să fie celălalt în raport cu tine.”
Ra Uru Hu
Words of Wisdom (WoW)

